Clinica Armonica

PROGRAMĂRI
Clinica Armonica

Programări Clinica Armonica
PROGRAMARE ONLINE
PARTENERI


Ulcerul gastroduodenal

Ulcerul gastroduodenal

Ulcerul gastroduodenal este printre bolile cu risc de agravare primăvara și toamna. El cuprinde două entități: ulcerul gastric și ulcerul duodenal. Deși aria de acțiune a fiecărei entități este diferită, ele sunt descrise împreună datorită cauzelor și mecanismelor de funcționare asemănătoare, precum și tratamentelor comune.
    

Boala se manifestă atunci când mucoasa ce protejează esofagul, stomacul și duodenul împotriva sucului gastric este inflamată, permițând apariția unor leziuni care, expuse la sucurile gastrice, provoacă dureri foarte puternice.

Cauze ce pot interveni în producerea ulcerului gastroduodenal

-   hipersecreţia clorhidro-peptică, cu acţiune corozivă şi caustică asupra mucoasei;
-   infectarea cu Helicobacter pylori;
-   fumatul, stresul, consumul exagerat de alcool;
-   predispozițiile ereditare;
-   tratamentul cu aspirină, corticoizi, antiinflamatoare nesteroidiene;
-   orarul neregulat de alimentație, consumul exagerat de condimente.

Simptome asociate cu ulcerul gastroduodenal

Principalul simptom al bolii ulceroase este durerea abdominală. În acest caz, durerea se resimte la nivelul sternului și al ombilicului, la 30-60 de minute de la servirea mesei. De asemenea, durerile se pot manifesta și în timpul nopții, când stomacul este gol.   

Alte simptome:
-   pierderea poftei de mâncare;
-   balonarea;
-   scăderea în greutate;
-   greața și voma;
-   durerile cronice care se pot opri și reveni după o anumită perioadă.

Diagnosticarea bolii ulceroase

Diagnosticul de ulcer gastric sau duodenal se pune doar de către medicul specialist. În cazul în care localizarea durerii și simptomatologia nu sunt suficiente pentru punerea diagnosticului, medicul poate recomanda efectuarea unor investigații necesare confirmării afecțiunii (radiografie baritată, endoscopie, biopsie).
    

Prevenție și tratament

Având în vedere faptul că principala cauză de apariție a ulcerului gastroduodenal este infectarea cu Helicobacter pylori, tratamentul implică, de cele mai multe ori, administrarea de antibiotice. Totuși, din cauza complicațiilor care pot apărea, tratarea ulcerului se face sub supraveghere medicală.

Deși nu există dovezi clare care să ateste vindecarea ulcerului printr-o alimentație adecvată, regimurile ușoare s-au dovedit eficiente în ameliorarea simptomelor. Astfel, se recomandă evitarea factorilor care irită mucoasa gastrică, printre care cofeina, alcoolul și fumatul.  

 

Nu lăsa durerile abdominale să devină o problemă obișnuită în viața ta! Vino la Clinica Medicală Armonica, în Pașcani, și tratează din timp aceste afecțiuni.

LUNI - SÂMBĂTĂ
08:00 - 18:00

Programări Clinica Armonica
PACHETE
MEDICALE
  • consultație
  • ecografie endovaginală

300 lei

310 lei

CONTACT

Clinica Armonica

© 2024 Toate drepturile rezervate Clinica Armonica Medical S.R.L. • 0232.719.201 • Aleea Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 7, bl. C3 Pașcani, România | ANPC

Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.